Nuvela este o specie a genului epic in proza, de dimensiuni medii, cu un singur fir narativ, cu personaje putine dar bine conturate, intriga bine evidentiata, are un conflict unic concentrat, prezinta fapte verosimile si are tendinta de obiectivare.
Ca dimensiuni se incadreaza intre povestire si roman.
Proza lui Ioan Slavici contureaza o fresca a moravurilor si a comportamentului specific locuitorilor din Adreal. El prezinta o lume in care triumfa binele si adevarul, cinstea si dreptatea, norme etice pe care omul trebuie sa le respecte.
Prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, Slavici este un autor moralist, creator de tipologii.
In opera sa aplica principalele virtuti morale ( sinceritatea, demnitatea). Intreaga sa creatie este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru fericire prin iubirea semenilor sai , iar orice abatere de la acestea este grav sanctionata de autor (sanctionarea tine de realism).
Opera: povesti – „Spaima zmeilor”, „ Zana zorilor”, „Doi feti cu stea in frunte”;
Nuvele- „Popa Tanda”, „Moara cu noroc”, „Padureanca”;
Romane- „Mara”, „Din batrani”.
Teatru si memorii- „Mea culpa”.
Realismul- curent cristalizat la jumatatea secolului al XIX-lea, ce-si propune observarea atenta a realitatii si reprezentarea ei intr-o maniera veridica, autentica.
Ioan Slavici
Titlul: reprezinta locul in care se desfasoara actiunea. Inca din titlu suntem situati intr-un spatiu real,loc la rascruce de drumuri, in afara oricarui sat.
Moara- ne este sugerat faptul ca in acest loc se macina destine si ca norocul cautat, asteptat se transforma in tragedie.
Tema: este una sociala, nuvela prezentand viata si mentalitatile unor locuitori din lumea satului ardelean.
Compozitional: proza este construita circular, incepe si se incheie cu spusele batranei si cu descrierea locului actiunii.
Prima fraza vine ca o „ipoteza” pe care textul urmeaza sa o demonstreze. In lumea satului ardelean (la Slavici, Agarbiceanu si Rebreanu) functioneaza ca norma morala, multumirea omului cu propriai conditie).
Este evidenta ierarhia, bogatul cu bogatul, saracul cu saracul. Aceasta ierarhie instaureaza doua atitudini esentiale: respectul pentru cel bogat si averea lui si supunerea celui sarac care contracareaza bogatia prin calitati morale (omul trebuie sa se multumeasca cu statusul lui).
Din dialogul initial aflam relatiile dintre personaje, gradele de rudenie; faptul ca exista posibilitatea mutarii la moara cu noroc. Aflam ocupatia protagonistului: cizmar.
